26 Iunie 2009, Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt

Concert pentru susţinerea victimelor torturii

Înainte să plece la B'estfest, Snails şi Alternosfera, alături de alţi artişti, vor susţine un recital, cu ocazia Zilei ONU împotriva Torturii.

Evenimentul va avea loc în Grădina Publică Ştefan cel Mare, vizavi de hotelul "Codru", şi va începe la ora 19:00. Printre artiştii solidari cu mesajul anti-tortură al organizatorilor, se numără formaţiile Snails şi Alternosfera, precum şi Vara, Clubbing Secrets & Octav Esinencu, Ion Creţu, Ana Gulco, Ştefan Negură şi Andrei Voloc.

Convenţia ONU Împotriva Torturii a intrat în vigoare pe data de 26 iunie, 1987. În anul 1997, Adunarea Generală a ONU a declarat  ziua de 26 iunie drept Zi Internaţională a ONU pentru susţinerea victimelor torturii. Scopul acestei decizii este eradicarea torturii şi aplicarea efectivă a Convenţiei împotriva torturii şi a altor pedepse şi tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.

Amintim utilizatorilor faptul că Alternosfera va cânta şi sâmbătă, dar la Coşniţa, în cadrul Festivalului Integro 2009. Iar săptămâna viitoare, Snails şi Alternosfera vor concerta pe scena B'estfest, în Bucureşti.

Autor: Pamparam
Publicat la 23 Iunie 2009

Pentru a scrie comentarii e necesar să intraţi în cont.

Kiss Fm Hit Music Station Studio One & Friends Urban Tape Rupere.md Cenaclu