Program Ziua a Treia

Sărbătoarea continuă în București: The Ting Tings, The Charlatans și Santana, precum și alți artiști vor aglomera teritoriul RomExpo pentru a patra zi consecutiv.

16:15 Persona

Alcătuită în prezent din Gaben, Coco, Floyd și Cristian, Persona s-a format în 2003 în Timișoara, numele său fiind inspirat de ultimul film al celebrului regizor Ingmar Bergman. La începutul anului 2004, prima apariţie publica a trupei a fost primită cu entuziasm atât de către public, cat și de către presa locala, care a etichetat rapid Persona drept ''trupa britanica a Timișoarei''. După un 2008 plin de concerte prin mai toate marile oraşe ale României, unele dintre acestea alaturi de trupe precum dEUS (B), Kultur Shock (USA), Air Traffic (UK), Trash Fashion (UK) și Robots în Disguise (UK), 2009 a început bine pentru cei patru membrii ai trupei: piesa ''Momentary Lack of Passion'' a ajuns pe primele locuri în topurile radio, iar Persona a fost desemnată drept una dintre cele mai bune trupe din zona autohtona de brit-indie.

17:00 Gravity Co


Gravity Co și-a început cariera muzicala lucrând la coloana sonoră a jocului pe calculator „Trans”, în 2001. Din acel moment, a prins contur un stil electro-indie original, cu o voce caldă îmbinata perfect cu sonorităţi de muzică electronică. Cu trei albume de studio lansate și concerte sold-out susţinute alături de artişti precum Stereo MC`s, Fun Lovin` Criminals sau Ladytron, Gravity Co este considerata la acest moment drept revelaţia industriei muzicale din Bulgaria. După un 2008 bogat în nominalizări și premii la cele mai aşteptate evenimente muzicale ale anului în țara natală, trupa a păşit cu dreptul și pe scena muzicala internaţionala odată cu spectacolul susţinut în ianuarie 2009 în cadrul festivalului Eurosonic Noorderslag.

17:45 The MOOod

Formată din Marius Moise (voce), Bogdan Spirea (tobe, voce secundara), Mircea Voloh (chitara, voce secundara) și Horia Stere (chitara bass), trupa bucureşteană The MOOoD a devenit una dintre cele mai apreciate nume ale curentului brit-indie rock autohton, devenind tot mai vizibila și dincolo de hotarele țării! După ce anul trecut s-au aflat pentru prima data la B'ESTFEST și doar câteva zile mai târziu au cântat în deschiderea concertului Lenny Kravitz din Bucureşti, în fața a peste 16 000 de oameni, la începutul lui 2009 The MOOoD și-a făcut debutul la nivel internaţional, în cadrul unuia dintre cele mai importante festivaluri europene dedicat descoperirii și promovării tinerilor artisti - Eurosonic Festival.

18:30 Looptroop Rockers


La începutul anilor ‘90, Mc Marten (Promoe), un puşti de clasa a 8-a cu `parul lung și gura mare`, și un coleg de scoală, Dj Mc Marshall (Embee), au descoperit o pasiune comuna pentru Hip-hop. Alături de Dj Mc Marshall și Mellow T (Cosmic), un alt puşti din oraşul natal Vasteras (Suedia), Promoe a pus bazele trupei Looptroop. Câţiva ani mai târziu, Promoe, Embee și Cosmic l-au cunoscut pe Supreme, care la acea vreme făcea parte dintr-o trupa hardcore. După o vizita în studio alături de Looptroop, Supreme a renunţat la orice alt proiect și s-a alăturat trupei.
Au trecut 17 ani de când Promoe și Embee au făcut primii paşi în industria muzicală, și 10 ani de la înfiinţarea label-ului David vs. Goliath, casa de producţie a trupei. Chiar daca distribuţia și promovarea la nivel mondial au constituit obstacole pentru un mic label independent, Looptroop a reuşit să-și asigure succesul internaţional și să ajungă direct la fani prin show-urile live spectaculoase susţinute pe toate cele cinci continente. Albumele Looptroop “Modern Day City Symphony” (2000), “The Struggle Continues” (2002), “Fort Europa” (2005) și recentul “Good Things” (2008), au fost promovate masiv prin turnee în toată lumea, transformând Looptroop într-unul dintre cele mai apreciate nume ale Hip-hop-ului european! Alături de activitatea în cadrul Looptroop, Promoe s-a remarcat și prin cariera solo, albumele “Government Music” (2001), “Long Distance Runner” (2004) și “White Man's Burden” (2006) având un impact major în comunitatea Hip-hop și reggae din toată lumea.

19:15 The Ting Tings


The Ting Tings au început anul 2008 cu dreptul: albumul de debut, “We Started Nothing”, s-a poziţionat înca de la lansare direct pe primul loc în topurile din Marea Britanie, materialul înregistrând vânzări de peste 1 milion de unităţi în lumea întreaga! Trupa a luat fiinţă în 2007, în Salford, când Katie White și Jules De Martino, dezamăgiţi de experienţele anterioare prin capcanele industriei muzicale, au decis să pună bazele unui duo. Primul single al trupei, “That`s Not My Name” a ajuns un adevărat hit, transformând The Ting Tings într-una dintre cele mai în voga trupe de pe scena muzicii electro-pop din Marea Britanie.

20:30 The Charlatans


Pentru o lungă perioada de timp, The Charlatans a fost considerată drept un pionier al stilului Madchester, un amestec de rock psihedelic, cu rezonanțe indie și sonorităţi specifice muzicii dance. Cei cinci membrii ai trupei, Rob Collins (clape), Jon Baker (chitara), Martin Blunt (chitara bas), Jon Brookes (baterie) și Tim Burgess (voce), au pornit în forţă, la începutul anilor `90, primele lor hit-uri, „The Only One I Know”, „Then”, „Over Rising” devenind adevărate embleme pentru stilul muzical pe care îl promovau. Odată cu albumul omonim lansat în 1995, The Charlatans revin pe scena cu un nou sound îmbogăţit cu influenţele brit-pop aflate în voga la vremea respectiva, dar și cu noi elemente dance și techno underground, toate suprapuse stilului lor deja consacrat. Au urmat schimbări în componența trupei precum și alte şase albume de studio, cel mai recent, „You cross my path”, fiind lansat în mai 2008. Este cel de-al 10-lea material din cariera trupei dar și cel mai apreciat, fiind considerat de către fani o adevărata capodopera.

21:30 Santana


Pentru mai bine de patru decenii, Carlos Santana a evitat cu succes încadrarea într-un anumit gen muzical, a depăşit bariere culturale sau geografice și a transformat încărcătura pasională a chitarei sale într-una dintre cele mai renumite “semnături” muzicale din istorie.
Povestea Santana începe în San Francisco, pe acorduri fusion de blues-rock afro-latin, în a doua jumătate a anilor '60... în 1969, trupa este propulsată spre statutul de celebritate odată cu legendarul show susţinut în cadrul festivalului Woodstock, concert urmat în acelaşi an de albumul omonim de debut. “Santana” a rămas în topul Billboard timp de doi ani, fiind urmat în top (pe locul I) de înca doua materiale clasice, “Abraxas” și “Santana III”. Patruzeci de ani și cam tot atâtea albume mai târziu, Santana se poate lauda cu vânzări de mai mult de 90 de milioane de discuri în toată lumea, mii de show-uri în fața a peste 100 de milioane de fani de pe toate continentele, zece premii Grammy, precum și includerea în “Rock and Roll Hall of Fame” (1998), unde Carlos Santana este descris drept “lumina călăuzitoare și un adevărat virtuoz al muzicii rock”.

23:30 Jochen Miller

Lansându-și cariera în discoteca tatălui sau sub numele de DJ Jochen, DJ-ul și producătorul olandez Jochen van der Steijn s-a făcut remarcat înca din 1999 prin tehnica lui de scratching, looping și mixing la trei pick-up-uri. După prezenţa în finala campionatului olandez de mixaj și turntablism, a început să lucreze la propriile piese în studioul personal. în 2003 și-a schimbat numele de scena în Jochen Miller, fiind desemnat ulterior de către presa de specialitate din Olanda, “revelaţia anului”.


Publicat la 4 Iulie 2009

Pentru a scrie comentarii e necesar să intraţi în cont.

Kiss Fm Hit Music Station Studio One & Friends Urban Tape Rupere.md Cenaclu