Festivalul Ethno Jazz 2008 – Quod Erat Demonstrandum

Ştiu sigur că mult bine strică… auzisem undeva că se poate muri dacă se consumă 10 litri de suc de morcovi, din cauza supradozei de vitamina A. Joi dimineaţă, la începutul Festivalului Ethno Jazz, m-am întrebat oare ce-o să se aleagă din mine după ce voi fi trecut prin atâtea spectacole, la care să fie prezenţi zeci de artişti, din zeci de ţări şi care să cânte la zeci de instrumente.

Chiar de la începutul textului, aş vrea să aduc mlţumiri companiei Moldcell, nu doar pentru că a finanţat de fiecare dată festivalul, dar şi pentru că a avut încredere în acest eveniment încă de la început, cu şapte ani în urmă.

Aşadar, Ziua 1, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, ora 18:00
În scenă – SASKIA LAROO Band (Olanda, SUA): trompetă, pian, bas, tobe
şi BALKAN STRINGS (Serbia): chitară, chitară, chitară :)

O sală în aşteptare de spectacol. „Lady Miles Davis a Europei”, aşa cum a fost poreclită Saskia Laroo, a reuşit o prestaţie impresionantă, pentru că a demonstrat capacitatea de a experimenta sound-uri de Nu Jazz la trompetă, dar şi pentru că a fost acompaniată de un pianist excelent – Warren Byrd, din SUA.

Eu, însă, am ce am cu chitara, aşa că evoluarea instrumentiştilor din trio-ul Balkan Strings (Zoran, Nikola şi Zeljko Starcevic) m-a lăsat de-a dreptul hipnotizată. Un sunet şi o interpretare impecabilă, pur balcanică, care se îndepărtează uşor de ceea ce numim Jazz. Am plecat de la acest spectacol cu sincera impresie că tocmai asistasem la cel mai reuşit început de festival din câte mi-a fost dat să văd.

În continuare, Ziua 2, Teatrul Naţional, aceeaşi oră
În scenă – ORIENTXPRESS (Germania): acordeon, chitară, percuţie
şi PULCINELLA (Franţa): saxofon, flaut, acordeon, tobe, percuţie, contrabas şi alte câteva

Manfred Leuchter, acordeonistul de la Orienxpress, a convins uşor publicul de un talent autentic în a face muzică de calitate, foarte colorată şi profundă. Ceea ce a fost impresionant: iranianul de la percuţie, avea instalate în faţă o mulţime de instrumente ciudate, la care chiar ştia să cânte bine. Publicul a rămas frapat într-un mod sobru şi civilizat.

În mod normal, ambianţa asta de clasă a fost spulberată complet de către patru francezi, suficient de tipici şi nebuni, ca să danseze cu instrumentele şi să facă tot felul de mutre pe scenă. A fost într-adevăr distractiv – muzică larg atmosferică, uşor psihedelică, foarte veselă şi o sincronizare drăguţă de instrumente. Am ascultat interpretări frumoase la contrabas, flaut, saxofon şi glockenspiel, iar aglomeraţia declanşată pe scenă mi-a lăsat impresia unui film mut tragicomic. Très, très belle...

Tot vineri, la Sala cu Orgă, ora 20:00
ULRICH DRECHSLER Trio (Austria): clarinet, bas, tobe
şi ELDIS LA ROSA Trio (Cuba, Marea Britanie, Venezuela): saxofon, pian, percuţie
Din motive strict „melomaniace”, am o uşoară antipatie faţă de Sala cu Orgă... zero acustică, iar când apar şi defecţiuni tehnice, peisajul devine trist. Cred că din cauzele astea, n-am prea fost pe fază la acest spectacol. Altfel, unul care ar fi ieşit mult mai bine, dacă ar fi avut loc la Teatrul Naţional, pentru că a inclus evoluarea unor artişti de renume mondial. Trio-ul austriac a anunţat piese adânc inspirate, care de fapt au fost destul de lipsite de emoţie, în schimb, interpretate extrem de tehnic.

Faimosul Eldis la Rosa, saxofonistul cubanez, a prezentat un Ethno Jazz autentic, pe ritmuri de bolero şi de salsa, deşi, sunt sigură că ar fi fost mai entuziasmat în condiţiile tehnice de rigoare. Urma să cânte şi în seara de închidere a Festivalului, aşa că mi-a trecut dezamăgirea imediat.

Sâmbătă, Ziua 3, Teatrul Naţional, ora 18:00
În scenă – AMINE&HAMZA M’RAIHI (Tunisia): ud, canun
şi KAULAKAU (Spania): hurdy-gurdy, tenora, bas, percuţie, tobe

Un spectacol mai mult decât exotic! Ca sa nu mă limitez la enumerarea instrumentelor pe care le-am ascultat, poftim:
Ud – instrument muzical care are coarde, în formă de pară, originar din Turcia, considerat predecesorul lăutei.
Canun – instrument cu coarde, de origine bizantină şi de o extraordinară expresivitate, folosit în mediul arab.
Hurdy-gurdy – instrument muzical, care produce sunet cu ajutorul unei roţi, acţionate cu manetă.
Tenora – instrument muzical de suflat, constând dintr-un tub conic, cu clape, folosit în regiunea catalană a Spaniei.

Cei doi fraţi din Tunisia au reuşit o interpretare cu adevărat profundă, mai ales datorită instrumentelor la care au cântat. Muzică de o expresivitate dincolo de orice limite! Păcat de reacţia publicului, adică de lipsa de reacţie – se pare că moldovenii sunt uşor reticenţi faţă de chestiunile care solicită trăire şi sentiment. Anatol Ştefăneţ i-a acompaniat la bis, într-un splendid funk tunisian, pe motive din folclorul românesc.

Spaniolii, mai exact, catalanii, au fost geniali! Mai geniali decât Dalí. O interpretare explozivă şi plină de pasiune. O percuţie de excepţie, inclusiv pentru că s-a cântat şi la cajon, instrumentul acela care pare a fi doar o cutie mare din carton, dar care este de fapt sufletul muzicii flamenco. Încă o dată, GE-NI-AL!

Sala cu Orgă, ora 20:00
RONIN (Elveţia): pian, percuţie, clarinet bas, clarinet contrabas
DOMINIK BUKOWSKI Quintet (Polonia): vibrafon, saxofon, trombon, contrabas, tobe, percuţie

Acest spectacol din Sala cu Orgă l-a răzbunat clar pe precedentul prin calitate (nu şi prin numărul de spectatori), prezentând două formaţii care au făcut furori. Ronin au fost pătrunzători şi misterioşi în acelaşi timp, iar fundamentul filosofico-ideologic al trupei, creat de către Nik Bärtsch, s-a făcut remarcat în expresivitatea şi senzualitatea compoziţiilor. Toate albumurile Ronin s-au vândut în antract!

Cvintetul polonez a prezentat un Jazz mai degrabă clasic, dat fiind formatul grupului şi instrumentele folosite, ceea ce a creat un contrast puternic de impresii între cele două trupe printre spectatori. Cu toate acestea, eu mi-aş bea cu cea mai mare plăcere cafeaua de dimineaţă, ascultându-le muzica. A fost o seară frumoasă.

În final, duminică, a patra şi ultima zi de Festival, Teatrul Naţional, ora 18:00
Îmbulzeală mare în sală: cameramani, reporteri, fotografi şi spectatori care au stat pe tot parcursul concertului (adică, ceva mai mult de 3 ore) în picioare sau pe scări. Lucru care era de aşteptat, odată ce în scenă urma să apară Trigon, iar Anatol Ştefăneţ promisese o serie de surprize pentru spectacolul de închidere.
Geta Burlacu, acompaniată de trupa ei, a evoluat destul de puţin, dar suficient pentru a aduce voie bună publicului cu piese ca „Cine iubeşte şi lasă” şi “Bordeiaş”.

Adevărata sărbătoare a Jazz-ului s-a declanşat, însă, odată cu jam session-ul instrumentiştilor din Serbia, Cuba, Marea Britanie, Tunisia şi Spania. Chitariştii sârbi m-au convins a doua oară de faptul că Metallica e floare la ureche (şi îmi permit comparaţia), m-au lăsat la fel de hipnotizată şi cred sincer că arătam destul de nostim în această postură. La bis au interpretat “Kalasnijkov”. Alte comentarii ar fi în plus.

Eldis la Rosa (saxofon, percuţie) a revenit în scenă, acompaniat de Stuart Conaghan (pian), şi a reuşit o interpretare mult mai expresivă decât cea de vineri seară.

Tunisienii au salutat publicul într-un mod cât se poate de firesc: „Noroc! E bine în Moldova!“, l-au încântat încă odată cu piesa „My Secret Garden“, cerută cu fervoare la bis şi la concertul de sâmbătă, după care au revenit alături de catalani, pentru a face scena să explodeze. Efectiv, fiecare dintre cei 6 instrumentişti s-a aflat timp de câteva minute singur cu propria stihie; cu siguranţă, am asistat la unul dintre momentele forte ale concertului (sau chiar ale Festivalului).

Trigon au fost de-a dreptul spectaculoşi: la măiestria impresionantă a domnului Ştefăneţ, s-a adăugat şi talentul domnului Virgil Mihaiu, care a recitat o poezie proprie, acompaniat de muzică, iar alături de formaţie, a cântat pentru ultima dată şi Vali Boghean (înlocuit deja de către Sandu Arcuş), astfel încât Trigon a devenit cvintet pe durata câtorva piese.

Pe final, cred că am epuizat complet cuvintele frumoase, încercând să transmit impresiile provocate de această ediţie a Festivalului Ethno Jazz. Nu-mi rămâne decât să mulţumesc formaţiei Trigon pentru iniţiativă şi consecvenţă, tuturor artiştilor invitaţi, care, de azi înainte, vor şti că Moldova există şi o vor putea localiza pe harta Europei, precum şi companiei Moldcell pentru susţinere, or, o companie devine de valoare, sprijinind evenimente de valore.

Autor: Pamparam
Publicat la 15 Septembrie 2008

Recomandă unui prieten